Contribui la analizarea situațiilor legale în domeniul construcțiilor și urbanismului, astfel încât drepturile dvs. nu vor fi încălcate.
După o experiență de 18 ani în profesia de consilier juridic, am optat pentru profesia soră, aceea de avocat.
În tot acest timp, am întâlnit diferite cazuri, unele cu un grad mare de complexitate ce mi-au permis să-mi dezvolt cunoștințele și raționamentul juridic. Profesionalismul este punctul meu forte iar calitățile ce le prețuiesc cel mai mult sunt integritatea, onoarea, loialitatea și cinstea.
Am deschis acest Cabinet de Avocat, în urma susținerii unui examen extrem de dificil, în anul 2018, ce are o rată de promovabilitate de doar 3%. Am fost singurul candidat admis în Baroul București. Unul din cei 3 avocați primiți în profesie ca și avocați definitivi în întreaga țară în anul 2018. Prin pregătirea continuă pentru acest examen, am dobândit competențe profesionale aprofundate în Drept Penal, Drept de procedură penală, Drept Civil și Drept de procedură civilă, ce reprezintă cunoștințele fundamentale și absolut necesare pentru orice avocat.
Dar nu numai atât...M-am dezvoltat ca om și ca profesionist. Am dobândit o disciplină de fier, voință și perseverență, curaj și determinare.
În cei peste 18 ani de experiență profesională juridică, am întâlnit cazuri diverse, din diferite ramuri de drept: Drept Penal, Drept Civil, Dreptul muncii, Drept comercial, Dreptul proprietății intelectuale, Dreptul familiei, Drept comunitar, Dreptul mediului, Drept internațional public și privat, Drept contencios, etc.
Fiecare caz de care mă ocup, este tratat cu profesionalism și atenție deosebită la detalii. Pregătirea profesională continuă o consider o necesitate pentru menținerea unui standard înalt al serviciilor juridice pe care le ofer. Comunicarea eficientă cu Clientul și găsirea soluțiilor potrivite, sunt o prioritate pentru mine si pentru membrii cabinetului meu de avocatură.
Sunt un om fericit și nu încetez să mă minunez de vremurile minunate în care trăim. Viața mea e simplă, dar plină de iubire și de frumos. Pentru mine Legea înseamnă dragoste de oameni. Să cunosc legea și să știu să o aplic este o super putere pe care o folosesc cu măiestrie pentru a-mi ajuta semenii.
Am o profesie frumoasă și mă consider un cavaler al dreptății. Dacă pe vremuri marile bătălii se duceau pe câmpul de luptă, acum adevăratele “lupte” pentru dreptate se duc în sala de judecată, iar săbiile au fost înlocuite (din fericire pentru omenire), cu scrisul iscusit și vorbitul scurt și la obiect al avocatului. Atunci când vrei să ai cele mai mari șanse de a câștiga, avocatul tău trebuie să fie în permanență pregătit, disciplinat, perseverent și bine organizat.
Carmen FAUR, om, avocat, mediator, antreprenor, manager, colegă, prietenă, femeie, soție, mamă.
Pregătire profesională: 2018-prezent, avocat definitiv, Baroul București
2013- Master în Drept civil și Drept procesual civil aprofundate-Univ. Titu Maiorescu- Facultatea de Drept
2000-2018- Consilier Juridic
2000- Licențiat în Științe Juridice -Universitatea din București